dimineata iti imprumuta mana
si spre seara ti-o aduce inapoi multumit ca ai lasat asta sa se intample
si uneori iti rascoleste sufletul de parca ar fi al lui si mananca tot ce prinde si scuipa
pe toti peretii tai gunoaie si ramasitele fostelor tale iubiri, mancate si ele de altii
si uneori cand stai intinsa simti cum se rostogoleste pe tine si-ti intra in pantec
si se ascunde acolo
uneori zile, alteori ani
si rareori pentru o vesnicie
si tu apartii altuia de parca nu mai apartii nimanui
si cand vine momentul sa te ceri inapoi
nimeni nu mai era ce-a fost
nici tu, nici el, nici privirea care te-a trimis inapoi
diminetile cu buze moi
Filed under Uncategorized