pentru ca uneori, nici macar tu nu poti

e linistea asta pe care o ascult si uneori e data foarte tare, ca atunci cand iesi pe strazi si te bucura lumina, te amuza vantul dar nu e nimic notabil acolo. nu poti trai cumsecuvine cu astfel de zile care nu produc decat zambete. e nevoie de cutremurari, de zile amare, de voma uscata pe gat, de dureri care incep din dreapta si se opresc in jos, de iubiri care-ti subtiaza talia si de acele dimineti in care nu te mai vrei.

nici macar tu.

e linistea asta pe care am incetat s-o mai ascult, care-mi vibreaza in ureche dar care nu stie sa faca mai mult. ca atunci cand ramai in casa si peretii isi schimba nuanta pentru a te ajuta pe tine sa te odihnesti mai mult. iar cu aceste zile nu poti supravietui. e nevoie de maini care sa te prinda cand vrei sa cazi si de oamenii aceia care iti scutura umerii ca sa vada ce ai in cap. e nevoie de iubirile alea care te vor chiar si atunci cand nu stii cine esti.

nici macar tu.

i-am cunoscut pe toti dar niciodata pe el

l-am cunoscut pe acela care intinde mana timid si asteapta intotdeauna prea mult
si pe acela care nu-ti sterge nicio urma din suflet ci doar priveste tacut in golul tau
pe acela care merge langa tine dar ajunge intotdeauna prea tarziu
l-am cunoscut pe acela care te tine c-o mana de suflet si cu alta de par
si pe acela care nu-si simte sangele in vene si-l bea pe-al tau
pe acela care nu uita niciodata sa plece dar nu-si aminteste deloc

cand sa vina
la mine.