Monthly Archives: October 2011

cu mainile`ntre degete


de fiecare data cand stam in aceasta camera si vorbim ore in sir despre cat de fericiti n-am fost dar suntem acum, simt cum mi se intinde pielea undeva langa trup, undeva aproape delumina.
si tie iti explic cum asta inseamna ca sunt relaxata si ca nu-mi pot imagina cum ai putea vreodata sa lovesti pe cineva in plina inima fara nicio remuscare.
tu esti un om tare bun si-mi zambesti cald, undeva din camera ta capitonata bine si ne inveselim de la o simpla poveste despre un autor pe care-l iubim impreuna si-l tot citim separat de ceva ani.

si de fiecare data cand imi pun pielea inapoi pe mine, ma ustura inima cumplit, dar asta nu-ti mai spun pentru ca te-as incarca enorm cu tot ceea ce eu nu vreau niciodata sa mi se intample.

astazi m-am bucurat foarte mult cand am trecut pelanga un anticariat de unde mi-am cumparat prima carte cand m-am mutat in Bucuresti.asa de fericita eram sa pot intra intr-o camaruta atat de mica, intr-o colt de strada incat am cerut o carte si-am platit pentru alta.

sunt foarte om uneori si foarte constienta de asta.

Comments Off on cu mainile`ntre degete

Filed under Uncategorized

sa nu vezi ce-ti spun acum


nu ma pot opri. de cateva zile stau infipta bine in aceasta intrebare, aparent simpla si pentru incepatori: tu pe cine aduci in cubul tau?

m-am gandit prima oara daca as putea sa incap cu cineva acolo, dar fiind cubul meu poate fi cat de mare vreau, nu-i asa? asa ar fi trebuit sa fie si totusi eu vreau un cub mic care sa ma oblige sa stau cu genunchii adunati spre barbie, cu capul in jos, leganandu-ma precum un copil orfan.
asta e o imagine trista cu mine. despre care altii ar vorbi mult si-ar folosi cuvinte mari si grele.
pentru mine inseamna confort si fericire. cam atat.
cat despre materialul din care este facut cubul meu, catifeaua nearga era si-n mintea mea inainte de a citi celalat text.
acum cativa ani buni, dan imi povestea despre cubul asta, imi proiecta idei in cap pe care aveam sa le aud mult mai tarziu, mult mai bine. mi-am imaginat totul precum in textul respectiv. nu stiu de ce lucrurile astea se intampla.

mi-am pierdut increderea in ideea mea si-n acest blog.
asta s-a intamplat. asta se intampla in fiecare zi.

Comments Off on sa nu vezi ce-ti spun acum

Filed under Uncategorized

Cubul negru


Enervat de această lungă agonie a unui veac suspect; umilit, mai mult ca totdeauna, de ironica reflexiune a unui poet din veacul viitor al frumuseţii, veneam spre casă într-o noapte, târziu, înnebunit de mizeria şi minciuna în care am apărut. Eram pierdut, inutil, mai ridicol ca niciodată.
Oraşul mic dormea în noaptea lui…
Acasă, un plic alb, la aprinsul lămpii, apăru pe podele lângă uşă, în tăcuta odaie, unde stau de mult fără să fi avut nici o corespondenţă de nicăieri.
Am deschis plicul, şi pe cartonul negru-mat era scris cu alb:
“Vino pe podul de fier, mâine la ora 3 d.m.”
M-am gândit să nu mă duc. Cum, însă, în noaptea aceea eram cu totul nimicit de viaţa reală, invitaţia aceasta mă lăsă indiferent părându-mi chiar un lux, bun de emoţii bizare pentru alţii.
A doua zi, însă, eram pe pod. Un domn şi o doamnă în negru; ei mă conduseră repede la o trăsură care aştepta.
Trăsura porni cu noi, iar ea, zâmbind, puse pe faţa mea o mască, prin care nu vedeam nimic.
Când ea îmi ridică masca, eram într-un salon larg, vechi, dar bine luminat; afară era noapte.
Peste puţin timp, am luat toţi câte o baie parfumată şi, înfăşuraţi numai în cearşafurile albe, am revenit în salon.
Nici un alt om nu apăru; tot palatul dormea… trebuia să fie mai mult de miezul nopţii…
Figurile noastre erau palide şi tăcute, iar peste noi plutea dezgustul unui veac.
Cu un gest nervos, ei stinseră atunci lumina, şi prin întunericul adânc ridicară un oblon secret, tăiat în podele, într-un colţ al salonului.
Un pătrat de lumină venită, din subsol, apăru deodată în colţul acela al podelelor.
Prin vorbe abia şoptite, cearşafurile alunecară de pe noi. Nuduri din ziua de azi…
Ea, cu părul desfăcut, dispăru cea dintâi, în lumina pătratului deschis; coborând şi noi, capacul fu tras.

*

Un cub negru, sub sol, capitonat cu catifea neagră, ne înconjura între podele, plafon şi pereţi; nici o fereastră.
În plafon ardea un lampion care lăsa o lumină violetă în acest cub al uitării, iar într-un colţ al cubului, o sobă ascunsă în zid alinta nudurile noastre cu o căldură moleşitoare…
Noi stam culcaţi pe catifeaua neagră, sorbind arome negre, din trei pahare negre.
Ochii se priveau simpatic, aprinşi…
– Cântă, zise el…
Şi ea luă ghitara neagră şi începu, cu o voce stinsă, poema corbului din Edgar Poe.
Refrenul “Niciodată, niciodată” se pierdea abia şoptit, şi ghitara tăcu.
Noi beam arome din trei pahare negre…
– Dansează, zise el…
Ea se ridică în lumina pală, violetă… O frumuseţe de linii arăta o cuminţenie naturală… Dansa fantastic, leneş, decadent…
Printr-o spirală, ea căzu lângă noi, ca o stea în cubul negru…
Noi beam în cubul negru, în fumul ţigărilor, ce ne învăluia, iar lampionul arăta sfârşitul unui veac.
Eram şi mai tăcuţi…
Deodată, lumina fu stinsă, şi umbra lui Karl Marx apăru în noaptea cubului negru, cu ajutorul unei lanterne.
Un ţipăt isteric ieşi din pieptul lor. Cu braţe nervoase, mă încleştară, şi o ploaie de sărutări bizare ne adormi profund în acel cub negru al uitării…

*

Cu aceeaşi mască fui condus a doua zi; la acelaşi pod ne-am despărţit.
Spuneau că mâine vor pleca pentru totdeauna, şi că veacul nostru s-a sfârşit.

Comments Off on Cubul negru

Filed under Uncategorized

pare simplu cand de fapt e foarte simplu

de fapt nu ma intreba nimic
ii terminam propozitiile, el imi termina tigarile
dadeam din picior, el imi fixa cu privirea privirile
dadeam mesaje in aer si primeam raspunsurile direct in splina
erau vremuri grele.
dar astazi e mai bine, pentru ca stam jos
si suntem si mai jos

Comments Off on pare simplu cand de fapt e foarte simplu

Filed under Uncategorized

era doar al meu si era bolnav.

Comments Off on era doar al meu si era bolnav.

Filed under Uncategorized