Monthly Archives: September 2013

diminetile cu buze moi

dimineata iti imprumuta mana
si spre seara ti-o aduce inapoi multumit ca ai lasat asta sa se intample
si uneori iti rascoleste sufletul de parca ar fi al lui si mananca tot ce prinde si scuipa
pe toti peretii tai gunoaie si ramasitele fostelor tale iubiri, mancate si ele de altii
si uneori cand stai intinsa simti cum se rostogoleste pe tine si-ti intra in pantec
si se ascunde acolo
uneori zile, alteori ani
si rareori pentru o vesnicie
si tu apartii altuia de parca nu mai apartii nimanui
si cand vine momentul sa te ceri inapoi
nimeni nu mai era ce-a fost
nici tu, nici el, nici privirea care te-a trimis inapoi

Advertisements

Leave a comment

Filed under Uncategorized

ar fi la fel daca ar fi la fel

nu exista viitor zice autorul meu ratacit intr-un decor modern
eu trag de timpul asta sticlos si rece ca de o cordelina invizibila
si nimeni nu e pe partea cealalta sa simta cum se simt lucrurile cu adevarat
iar prezenta ta ma gadila-n stomac
si te-as trage de-o mana, aia calda si buna
si mi te-as apropia pana la inima si ar rasuna peretii
cand am sa-ti spun ceva ce nu ti-a mai spus nimeni
pacatosule, pacatuim impreuna,
dar oare vrei ce-mi place mie si daca ar fi altfel
ar fi altfel cum se simte si-n mine?

Leave a comment

Filed under Uncategorized

sebastianbieniek-paintedfaces-news

uneori isi sufleca mainile si incerca
cumva
sa ma atinga
de undeva, de foarte departe
din mintea lui probabil
iar toate drumurile astea lungi
ma oboseau cumplit si-i adormeam in poala
precum o papusa calda
una foarte calda.

Leave a comment

Filed under Uncategorized

asta da tristete.


e un plictis total aici.
acum s-au mai linistit lucrurile.
imi pare ca vorbesc in gol.
ar trebui sa am o cutie dupa mine si sa soptesc in ea tot ce-mi vine.
zambete, rasete tragice, amintiri, saruturi.
si sa ti-o fac cadou.

si tu cand o deschizi sa vezi totul cum sare si cum ies stelute pe margini,
stii tu, cam ca-n desene, animate de prezente stranii.

unii trag de mine, tu n-ai de unde sa stii.
pe cat de moale pot fi cu tine pe atat de incimentuita, daca exista asemenea cuvant, sunt cu ei.
adica ce mama naibii cu atata cersit, mi se face scarba. ce cuvant urat. of.

sunt semi din tot. semi plictisita, semi adormita, semi insetata, semi semi.

as vrea sa te bat pe umar, sa-ti iau tigara din gura, si sa merg detasata in fata ta
am nevoie de cateva clipe de tine uitandu-te la mine cu toata dragoste in ochi.
dar detasat. departe.
nu m-ar face sa plang asta. m-ar face sa cant.
ca o privighetoare la inceput de primavara.

ce tot zic aici, de fapt imi lipsesti, am uitat toate formele tale.
asta da tristete.

Leave a comment

Filed under Uncategorized


imi tinea capul neclintit cu mana, prea strans dar nu incomod
ma zbateam dar nu pentru ca vroiam sa scap
ci pentru ca vroiam sa fiu sigura ca n-am nicio sansa
sa ies din stransoare.

si era mirat,
si uneori zambea
dar din cand in cand imi musca
spranceana stanga
iar eu imi opream respiratia pentru ca
vroiam sa tina totul
o vesnicie.

Leave a comment

Filed under Uncategorized

si-am tot tacut.

imi zicea ca totul e posibil si ca e doar in mintea mea totul. poate ca de fapt sunt unde vreau sa fiu si nu-mi dau seama si poate ca fac ce vroiam intotdeauna sa fac dar am uitat asta. iar discutia devenea greoaie si in timp ce-mi sorbeam tigara fara pudoare, trageam cu coada ochiului la trecutul meu care statea cuminte pe o banca. aceeasi banca pe care ma aflam si eu.

si poate ca`n trecut mi-am dorit sa stam pe banca impreuna si sa nu simtim nimic si sa ne bem tigarile fara rusine si sa ne strangem mainile la sfarsit de conversatie si sa mergem acasa, separat si sa ne iubim iubirile asa cum ne-am promis undeva, in trecut probabil.

pentru ca totul parea ireal si tocmai de aceea imi era atat de usor sa manevrez momentul cum imi doream eu. faceam pauze lungi si ii ascultam dezinteresata respiratia si-mi tineam capul gol de parca ma asteptam ca vantul de afara sa bata si`nauntru. dar lucrurile nu erau chiar asa si poate ca nu erau deloc, in niciun fel.

si mi-a placut foarte mult cand m-am asezat, seara, cu capul pe perna si-am rememorat toata discutia. n-am putut sa-mi dau seama daca chiar a existat sau doar vantul a adus-o in capul meu in momentul in care am tacut.

si-am tot tacut.

Leave a comment

Filed under Uncategorized