sah mat

fara sa ma gandesc in minte imi vin astea:

ana, carnoasa, mare dar nu grasa, are buzele imense, te poti caza sub ele, prind bine la ploaie. mainile mari, femeie la doar cativa ani. ani trec intre noi, de la mama mea, devine sora mea, dupa o lunga perioada in care era iubita mea. ii cantam seara, desi nu am voce, dar ii placea ca puteam tine minte cantece intregi, versuri. isi impingea sfarcurile in interior in fata mea suparata: le urasc alex, le urasc. ma punea sa ma ui la picioarele ei. : ce zici, arat bine< am curul misto asa-i?, da il avea, bombat, indraznet, carnos. Uneori parca vorbea cu tine.unele au personalitatea lor,nume,culoare miros.saruta ciudat,mult,afectuos,nu erotic, prea afectuos, iti ramanea in gura gust de mama de sora de iubita. Le avea pe toate si le sadea in tine. Nu parea sa-i fie niciodata frica de nimic si intotdeauna le stia pe toate dupa ce ti le facea pe toate.

unel, era vara, mi-a dat un carnetel superb, pe care il am inca: „poti sa scrii aici ce vezi in jurul tau”. Eu nu pot sa fac asta niciodata, pentru ca nu vad niciodata nimic. Totul devine blurat, nu pot observa nimic. Sau totul devine nesatisfacator. Eram la FJSC in sala, dadeam examen, si-am inceput sa scriu in carnetel. Aveam un moment de panica, ma calma. N-am pastrat nimic. Uneori cand te superi pe cineva, rupi tot ce are legatura cu el. Macar de s-ar fi intamplat asa.

Mama, unaltel, 16 ani. Eram in iasi, era cald, totul incepe asa in iasi, e cald, totul timpul e prea cald, sau prea frig. E un loc incomod cand nu-l intelegi, o casa parasita, o casa plina de bunici si mame triste care asculta gabriel cotabita sau modern talking dar viseaza la chris rea care le intreaba: do you like tennis? Yes i do. El ma intreba tot timpul: de ce nu o iei in brate? Pe mama? De ce? Nu merita. Hai, se poate. Era iarasi cald, aveam mainile inclestate, statea in balcon, buna ziua, ce-ai patit, plangea, am luat-o in brate si m-a impins puternic. M-am dezechilibrat. Trei zile nu m-am intors. El zicea asa: am sa am grija de tine pentru totdeuna. Ce muist.

Ionela. Stefan cel mare. Strazi inchise, ascultam rock, adica ne imbracam in negru si dadeam copy paste la poze cu morti in calculatorul nostru. N-am facut nimic din tot ce scriu aici, dar asa mi-ar fi placut sa-mi amintesc. Ne-am intins in mijlocul strazii, si ne uitam la soare cum scrie poeme fetelor cu parul balai, dan se apropie de noi si ne cere o moneda. : m-am plictisit colosal azi, vreau sa vad in ce directie sa o iau”. Nu ne-am despartit niciodata dupa asta. Si tot atunci ne-a povestit pe scarile luceafarului despre reversul medaliei. Hai sa fim seriosi, lumea-i plina de comunitari, nu-i poti omori pe toti.

Si uneori in timp ce vorbesc cu voi ma gandesc ca o fac cu adevarat si oare ar trebui sa fie ca la sah, sa gandesc tot timpul cu o mutare inainte?