Luam cateva situatii limita altele de mijloc altele de sfarsit. Eram dupa trei luni de la linistita noastra despartire. M-am uitat la telefon si-mi vibra in palma. O fi telefonul un fel de mesager al celor mai bune si apoi al celor mai grele vesti? Pe buna dreptate. Aparea scris cu tarie numele lui.
As fi vrut sa nu raspund dar a fost obisnuinta. Crunta schimbare a vocii…buna sunt eu aici vorbind cu tine care esti acolo. Mi s-au inmuiat picioarele, am tacut. dupa cateva secunde ii spun: credeam ca nu te mai iubesc, ce trist esti tot aici. N-a inteles schimbarea mea, ii propusesem sa ne vedem.
A fost acolo. L-am luat de mana si ne-am indreptat spre marginile lacului murdar. Ma vedeam intinsa langa el iar lui ii tremura mana. Puteam sa jur ca-mi spune multe chiar stand acolo in dreapta mea. Nu i-am auzit vocea dar nici n-as fi suportat. esti bine? sa-l intreb asta? e bine, zambeste si e atat de frumos. putini barbati dupa despartire sunt frumosi. i-am facut atat de mult bine c-am plecat.
In jumatatea noastra de ora, moarta si arsa pana la refuz, am trecut prin cateva porti ale iadului, erau porti comune. respira greu, transpiram impreunta in secundele care faceau colaps.
Simteam prezenta ei cumva…si curand aveam sa simt si lipsa.
Te iubesc dar si mai mult n-am sa o fac. 
Romeo is Bleeding 